Staţia de Tratare a Gazelor a Black Sea Oil & Gas, Vadu, judetul Constanta
Bucureşti, România, 30 octombrie 2023: Black Sea Oil & Gas SA (BSOG) împreună cu partenerii săi în Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD), Petro Ventures Resources şi Gas Plus Dacia, anunță finalizarea cu succes a primei revizii planificate pentru instalatiile industriale ale Proiectului MGD. Producția de gaze din zăcămintele Ana şi Doina a revenit la platou ȋn 26 octombrie 2023.
Despre BSOG şi partenerii săi de concesiune
BSOG, deținută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este o companie independentă de energie cu sediul în România care desfășoară operațiuni de dezvoltare a resurselor de gaze naturale potrivit obiectivului Uniunii Europene de zero emisii până în 2050, prin producția de gaze naturale în calitate de combustibil de tranziție și asigurând infrastructura vitală pentru dezvoltarea de proiecte de energie verde. În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din Proiectul MGD și două licențe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana și Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime în care BSOG deține o participație de 70%. BSOG este si operatorul desemnat în numele parteneriatului cu Petro Ventures Resources SRL (20% participaţie) şi Gas Plus Dacia SRL (10% participaţie).
Gas Plus este al patrulea cel mai mare producător de gaze naturale din Italia activ în principalele sectoare ale industriei gazelor naturale, în special în domeniul explorării, producției, achiziției, distribuției și vânzării cu amănuntul. La 31 decembrie 2021, grupul avea 43 de concesiuni de exploatare situate pe întreg teritoriul Italiei, un total de aproximativ 1.800 de kilometri de rețea de distribuție în 40 de municipalități, deservind peste 60.000 de utilizatori finali, şi un număr de 145 de angajați. Gas Plus deține o participație de 10% în Proiectul MGD și două licențe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana și Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime
Petro Ventures, un grup privat de investiții, deține o participație de 20% în Proiectul MGD și două licențe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana și Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime.
Pentru informaţii suplimentare:
vizitaţi www.blackseaog.com
sau contactaţi:
Tel: +40 21 231 32 56
Ana-Maria Pericleanu